Aşa cum afirmă Edmond Locard, „este imposibil pentru un răufăcător să acţioneze cu intensitatea pe care o presupune acţiunea criminală, fără să lase urme ale trecerii sale”.
Edmond Locard (1877 – 1966), în calitate de profesor de medicină legală și criminologie la Universitatea din Lyon, a înființat primul laborator de criminalistică din lume în 1910.
Laboratorul lui Locard ocupa două camere în care lucrau doi asistenți ai departamentului de poliție din Lyon. În ciuda acestor resurse limitate, rezultatele lui Locard au convins în curând departamentele de poliție din întreaga lume, inclusiv Scotland Yard și FBI, să își înființeze propriile laboratoare de criminalistică.
Principiul lui Locard în practică
Orice contact cu o altă persoană, loc sau obiect determină un schimb de materiale fizice. Dacă, de exemplu, dețineți un animal de companie, acest schimb material este foarte ușor de observat. Este suficient să vă uitați pe hainele dumneavoastră și este probabil să vedeți părul de pisică sau de câine agățându-se de material. De asemenea, veți observa că aceste fire de păr există și pe obiectele dumneavoastră sau în locurile pe care le frecventați.
Cunoscut sub numele de “principiul de schimb Locard”, după Dr. Edmond Locard, schimbul de materiale este baza investigației criminalistice moderne. Folosind acest principiu, criminaliștii pot determina unde a fost un suspect prin analizarea probelor, precum fibre pe haine, un fir de păr într-o mașină sau pământ de pe talpa unui pantof.
De exemplu, să spunem că aveți doi copii și o pisică. Plecați de acasă pentru a rezolva niște treburi care includ oprirea la un magazin de mobilă, spălătorie și casa unui prieten care are un copil și un câine. Din punct de vedere criminalistic, această secvență de evenimente oferă foarte multe informații.
La fiecare oprire lăsați diverse urme, de tipul:
- Fire de păr (ale dumneavoastră, ale persoanelor cu care locuiți, ale animalelor de companie);
- Fibre din îmbrăcăminte, din covoarele și mobila din casă, din mașină;
- Amprente;
- Urmele pantofilor;
- Pământ, materiale de pe talpa pantofului;
- Materiale biologice, în cazul în care v-ați tăiat la un deget și o picătură de sânge cade pe o suprafață, sau dacă ați strănutat într-un șervețel și l-ați aruncat la gunoi.
Mai mult, materiale asemănătoare se prind de dumneavoastră de peste tot:
- Fibre de pe fiecare piesă de mobilă de care v-ați atins;
- Materiale lăsate în urmă de oamenii care au atins lucrurile pe care le atingeți și dumneavoastră;
- Păr de la prieten, familia acestuia, câinele său;
- Fibre, pământ, praf, material organic, de pe fiecare suprafață pe care călcați.
În rezumat, chiar și din plimbarea prin câteva locuri poate rezulta o multitudine de probe.
Interpretarea probelor
O examinare a hainelor și a papucilor dumneavoastră după un drum de genul celui descris mai sus furnizează un jurnal de călătorie a zilei dumneavoastră. Dacă cineva jefuiește casa prietenului dumneavoastră în aceeași seară, criminaliștii aduși la fața locului v-ar găsi amprentele, fire de păr (ale dumneavoastră, ale persoanelor cu care locuiți, ale animalelor de companie), precum și fibre din casa și mașina dumneavoastră. Astfel ar ști că ați fost la fața locului.
Bineînțeles, aveți un alibi și un motiv îndreptățit pentru care probele lăsate în urmă de dumneavoastră au fost găsite la locul infracțiunii. Hoțul nu ar putea oferi acest motiv îndreptățit, însemnând că prezența probelor care îl încriminează necesită o explicație.
Determinarea faptei, a locului acesteia și a făptașului
Plasarea unui suspect la locul unei infracțiuni este una dintre funcțiile de bază a criminalisticii. Analiza amprentelor, sângelui, ADN-ului, fibrelor, pământului, materialelor vegetale, vopselei, sticlei, urmelor de pantofi și cauciucuri, fiecare test făcut de laboratorul de criminalistică este efectuat pentru a crea o asociere între făptaș și infracțiune.
În multe cazuri, simplul fapt că un suspect poate fi plasat la fața locului este un semn al vinovăției. O amprentă pe un seif, material biologic obținut de la o victimă a violului sau vopsea de pe aripa unei mașini implicate într-un accident leagă suspecții cu locurile infracțiunii, unde nu ar fi avut nici un motiv legitim de a se afla.
Locard a fost primul care a afirmat principiul fundamental al științei criminalistice, cunoscut acum sub denumirea de “principiul de schimb Locard”:
„Oriunde pășește, orice ar atinge, orice va lăsa, chiar și inconștient, va servi drept mărturie împotriva sa. Nu numai amprentele sau urmele papucilor săi, dar părul, fibrele de pe haine, paharul pe care îl sparge, vopseaua pe care o zgârie, sângele sau materialul seminal pe care îl depune sau colectează. Toate acestea și multe altele devin mărturie mută împotriva sa. Aceasta este o dovadă care nu uită. Nu este derutată de entuziasmul momentului. Nu lipsește dacă martorii umani lipsesc. Este reală. Dovezile fizice nu pot fi greșite, nu pot comite sperjur, nu pot lipsi în totalitate. Doar eșecul uman de a o găsi, studia sau înțelege îi poate diminua valoarea. ”
Articolul și ilustrarea foto au fost realizate de Tudor Roșu, elev în clasa a XII-a la Colegiul Național “Emil Racoviță” Iași.
Fotografiile sunt proprietatea Clubului de Criminalistică Iași.
Irina Obrocea, coordonator Clubul de Criminalistică.