Mario Tănasă: Urmele de încălțăminte și complicitatea la infracțiune

Mario Tănasă: Urmele de încălțăminte și complicitatea la infracțiune

Introducere

Oamenii, vehiculele dar și diversele obiecte lasă dovezi ale prezenței lor la locul accidentului sau al crimei.

Aceste dovezi pot duce la rezolvarea cazului deoarece ele oferă informații valoroase anchetatorilor, cum ar fi :

  • Identificarea suspectului
  • Numărul de persoane participante la eveniment
  • Locul faptei
  • Confirmarea/respingerea alibiurilor sau declarațiilor martorilor
  • Locația urmelor poate ajuta la reconstruirea crimei
  • Ordinea în care s-au produs evenimentele
  • Găsirea altor dovezi

Caracteristici

Mărimea unei urme de pantofi dă dimensiunea piciorului persoanei. Adâncimea unui picior sau a unei amprente de pantof poate spune ceva despre greutatea persoanei. Tipul de pantof poate spune ceva despre meseria sau personalitatea persoanei. Caracteristicile mersului – cum merge o persoană (pas, lungimea pasului, lățimea pasului) pot indica dacă a fost rănită sau nu.
O urmă de pantofi nu este o identificare directă a persoanei, dar oferă informații despre persoana care a lăsat-o.

Mai multe urme împreună ne pot ajuta să stabilim mersul sau obiceiurile de mers ale unei persoane.

Care sunt lucrurile pe care le-am putea afla din mersul unei persoane?

  • O șchiopătare sau o rănire
  • Alergare vs mers pe jos

Cu ajutorul bazelor de date examinatorii pot identifica tipul de încălțăminte care a lăsat urma. Cu aceste informații, anchetatorii pot cerceta ce comercianți vând un anumit pantof.

Aceste dovezi pot fi apoi folosite pentru a stabili dacă un suspect a fost prezent la locul crimei sau pentru a exclude o persoană de interes din anchetă.
În timpul examinării locului crimei sau a unei alte locații, dacă sunt găsite și colectate dovezi referitoare la încălțăminte examinatorii pot compara aceste urme necunoscute cu urme cunoscute, legate de alte infracțiuni. Pentru a face acest lucru, examinatorii folosesc trei caracteristici principale pentru a analiza urmele: de clasă, individuală și uzură.

Caracteristicile de clasă rezultă din procesul de fabricație și sunt împărțite în generale și limitate. Caracteristicile generale ale clasei includ cele care sunt standard pentru fiecare articol din acea marcă și model. Caracteristicile limitate se referă la variații care sunt unice pentru o anumită matriță.

Caracteristicile individuale sunt aspecte unice ale unui anumit pantof care rezultă din utilizare, nu din procesul de fabricație. Acestea pot fi cauzate de deteriorări, cum ar fi o tăietură, crestătură sau crăpătură, sau o modificare temporară, cum ar fi o piatră sau o crenguță blocată.

Caracteristicile de uzură rezultă din eroziunea naturală a pantofului cauzată de utilizare.

Urmele de încălțăminte pot fi latente (invizibile), patente (vizibile) sau plastice (3D) și pot fi fixate și colectate prin diverse metode.

Lucrare practică – Identificarea și fixarea prin fotografiere a urmelor de transfer lăsate de încălțăminte și verificarea informațiilor date de martor cu probele descoperite. Compararea urmelor de la locul crimei cu urmele lăsate de pantofii suspecților. Amplasarea urmelor în câmpul infracțional și reconstituirea faptei.

Fotografierea urmelor

Se utilizează o scară pe același plan ca și urma. Se fotografiază perpendicular pe urmă dar și în diverse unghiuri care evidențiază detaliul din impresie.

Concluzii:

  1. Declarațiile martorului nu se confirmă. Din analiza urmelor de transfer de pe încălțăminte pe pardoseală, putem afirma că la locul faptei a mai fost prezentă o persoană. Această concluzie este susținută și de alte probe.
  2. Din compararea urmelor de încălțăminte cu cele ale suspecților am identificat autorul faptei.
  3. Fapta nu s-a produs la locul indicat de martor ci într-un alt loc unde s-au găsit două tipuri de urme de încălțăminte (martor și suspect), ceea ce demonstrează complicitatea.

Lucrarea practică a fost realizată de Mario Tănasă, elev în clasa a VIII-a, la Școala Gimnazială “Ștefan Bârsănescu” Iași.


Fotografiile sunt proprietatea Clubului de Criminalistică Iași.

Irina Obrocea, coordonator Clubul de Criminalistică.